joi, 8 decembrie 2011

Asigura-te acum si castiga!



Achiziţionează on-line până pe 15 februarie 2012 o poliţă RCA, CASCO sau o poliţă de asigurare facultativă a locuinţei prin intermediul site-ului nostru şi poţi câştiga un telefon mobil Apple iPhone 4S 16GB negru**, un televizor LED 3D Samsung FullHD cu o diagonală de 81 de cm**, o excursie la Paris** sau marele premiu, un autoturism Renault Twingo Trend 1.2 16V 75CP EURO 5!*
În plus, beneficiezi de discount-uri dacă închei în perioada campaniei o poliţă RCA, CASCO sau de locuinţă prin intermediul www.asimag.ro!
Primeşti 10 lei discount la poliţa RCA încheiată pe 6 luni şi 20 de lei la cea încheiată pe un an. La poliţa CASCO şi la cea de locuinţă beneficiezi de un discount de 10%, respectiv 5%.
Tragerea la sorţi a câştigătorului va fi electronică, în prezenţa unui reprezentant al organizatorului şi a unui notar public/avocat pe data de 16.02.2012.
Numele şi prenumele câştigătorilor vor fi publicate în maximum 5 zile lucrătoare de la data validării pe site-ul nostru şi pe site-urile partenere. Aceştia vor fi înştiinţaţi telefonic şi în scris (prin e-mail) de către un reprezentant al S.C. L.M.C. ASIG BROKER DE ASIGURARE S.R.L.
Campania este derulată de Asimag şi Cancan, în parteneriat cu Euro-Motor Braşov şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României în perioada 5 decembrie 2011 – 15 februarie 2012 ora 23:59:59.
Citeşte regulamentul aici:
NOTĂ: Excursia la Paris este pentru două persoane. Acestea vor beneficia de transport cu avionul Bucureşti – Paris şi retur şi cazare 3 nopţi (mic dejun inclus) la un hotel de 3 sau 4 stele din jurul Arcului de Triumf în perioada ianuarie/februarie 2012.
* Perioada concursului: 5 decembrie 2011 – 15 februarie 2012
** Perioada concursului: 5 decembrie 2011 – 31 ianuarie 2012
Atenţie! Premiul câştigat nu poate fi schimbat şi nu se poate acorda contravaloarea în bani a acestuia.
Succes!

Persoanele juridice intra in sistemul Bonus-Malus din 2012

În urma numeroaselor reclamaţii legate de plata despăgubirilor pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a decis modificarea legislaţiei, astfel încât asiguraţii şi păgubiţii, deopotrivă, să se bucure de cea mai bună protecţie din partea firmelor de asigurări.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2012, asiguraţii persoane juridice vor beneficia de avantajele sistemului Bonus-Malus. În cazul în care, din motive tehnice, baza de date CEDAM nu poate fi accesată, sau dacă datele oferite sunt în neconcordanţă cu documentele prezentate de asigurat, pentru a putea stabili clasa de bonus sau de malus, asigurătorul trebuie să ţină cont de documentele prezentate de asigurat.
În plus, potrivit noilor reglementări, asigurătorii care tergiversează plata daunelor vor fi penalizaţi cu 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite, pentru fiecare zi de întârziere.

În ceea ce priveşte măsurile de sporire a protecţiei păgubitului, modificările aduse Normei privind asigurarea RCA obligă asigurătorul la plata despăgubirii dacă, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat păgubitului respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele.

Sistemul Bonus-Malus este format din 14 bonusuri (B1 - B14) şi 8 penalizări (malus). De exemplu, un asigurat nou, fără istoric, este încadrat la clasa B0. Perioada luată în calcul pentru bonusuri ori penalizări este anul calendaristic anterior datei emiterii poliţei. Dacă în această perioadă asiguratul nu înregistrează daune plătite beneficiază de un bonus când îşi reface asigurarea pe o perioadă de minimum 6 luni. Dacă însă, asiguratul înregistrează daune, prima de asigurare va creşte chiar şi până la 200%. În cazul în care asiguratul are mai multe vehicule, sistemul Bonus-Malus se aplică distinct pentru fiecare vehicul.

Polita RCA se scumpeste cu pana la 5% in anul 2012

Din cauza daunelor plătite de asigurători în primele 9 luni din acest an, a dublării acoperirii poliţelor RCA, precum şi a devalorizării leului, preţul asigurărilor auto obligatorii va creşte cu cel puţin 5% anul viitor. Practic, asigurătorii au avut de ales între a creşte preţul poliţelor de asigurare auto, riscând astfel să piardă clienţi, sau să menţină (chiar să scadă) preţul acestora şi să atragă clienţii, însă asta ar fi putut însemna pierderi semnificative.

Totuşi, şoferii responsabili pot trece cu uşurinţă pe lângă aceste majorări. După cum bine ştiţi, în anul 2010 a fost introdus sistemul bonus-malus pentru asigurările de răspundere civilă auto. Conducătorilor auto care au un istoric bun al daunelor le va scădea continuu prima de asigurare, însă în cazul în care un şofer va fi implicat într-un accident rutier, va plăti cu până la 45% mai mult, iar pentru mai mult de două incidente se poate ajunge până la 200%.

Există însă şi o veste bună: acoperirea oferită prin aceste poliţe, va creşte şi ea, la 1 milion de euro pentru evenimentele rutiere soldate cu pagube materiale şi 5 milioane de euro pentru cele soldate cu vătămări corporale sau decese.

Potrivit estimărilor, prima medie plătită de şoferii români pentru o asigurare RCA va ajunge la 500 de lei în anul 2012, faţă de 472 de lei în anul 2011.

Din 2012, sistemul de sanatate intra in administrarea companiilor private

Începând cu anul 2012, 93% din contribuţiile colectate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor trece în administrarea unor companii mari de asigurări, potrivit unui proiect de lege. Astfel, toate serviciile medicale oferite până acum de stat vor fi furnizate de companii private.
Acesta nu este neapărat un lucru rău, deoarece statul va scăpa de deficitul imens al sistemului de sănătate, iar românii vor avea posibilitatea de a alege asigurătorul care le va oferi cele mai bune servicii, fără a plăti în plus. Pachetul de bază va include spitalizarea, dar nu în regim de lux (pentru aceasta vor exista asigurările facultative).
Asigurătorii care vor participa la acest nou sistem trebuie mai întâi să aibă cel puţin un milion de clienţi asiguraţi în anul fiscal anterior intrării în vigoare a legii şi, în plus, să fi vândut poliţe dedicate de cel puţin 500 de milioane de euro, la nivel de grup. Astfel, doar companiile cu nume grele din lumea asigurărilor se vor califica.
La fel cum s-a întâmplat şi în cazul pensiilor private, după ce legea va intra în vigoare, iar pachetul de bază va fi definit, companiile de asigurări vor încerca să încheie contracte cu spitalele (care vor deveni fundaţii sau SRL-uri cu management privat), cu medicii de familie şi, separat, cu fiecare contribuabil în parte, iar la final va urma reapartizarea aleatorie. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le va aloca asigurătorilor sume de bani în funcţie de numărul adeziunilor, dar şi de calitatea clienţilor (fiecare asigurat va primi un punctaj în funcţie de vârstă, sex şi patologie).
Proiectul de lege urmează să intre în dezbatere publică până la sfârşitul acestei luni, iar printre numele vehiculate pentru administrarea banilor din sănătate se numără MetLife, Eureko, Axa Asigurări, Signal Iduna, Allianz-Ţiriac şi BCR Asigurări, toţi îndeplinind cele două condiţii esenţiale.

Asigurarea privata de sanatate, pasul catre un sistem medical de calitate

Motivele pentru care tot mai mulţi români se îndreaptă către sistemul privat de sănătate sunt mai mult decât evidente. Fără a fi subiectivi, nu putem trece cu vedea faptul că sistemul public de sănătate se confruntă cu o subfinanţare gravă, echipamentele medicale sunt depăşite, condiţiile de igienă din unele spitale lasă de dorit, iar calitatea serviciilor medicale se află într-un proces continuu de deteriorare. Este cunoscut faptul că serviciile medicale private implică nişte costuri foarte mari, însă total justificate; de aceea, pentru a beneficia de confortul acestui sistem la costuri mult mai mici, există asigurările private de sănătate. În cele mai multe cazuri, acestea sunt încheiate de către companii pentru angajaţii lor.
Planul de asigurare, în general, cuprinde consultaţii, analize de laborator, imagistică (ecografii, radiografii, tomografie computerizată etc.), o gamă largă şi complexă de proceduri medicale, acoperirea costului spitalizării şi/sau a intervenţiilor chirurgiale, servicii stomatologice etc., iar acoperirea teritorială reprezintă un mare avantaj. Asiguratul are acces la servicii medicale în mai multe zone ale ţării, nu doar în oraşul de reşedinţă, iar tratamentele de specialitate pot fi făcute chiar şi în străinătate dacă este cazul.
Preţul unei poliţe de asigurare a sănătăţii în sistem privat se stabileşte în funcţie de vârsta persoanei care vrea să o cumpere, de istoricul medical al acesteia şi de serviciile şi tratamentele medicale incluse. Astfel, cea mai iefină poliţă poate porni chiar şi de la 10 euro şi creşte exponenţial cu serviciile şi tratamentele medicale incluse.
Istoricul medical al unei persoane influenţează foarte mult poliţa de asigurare, deoarece asigurătorul va solicita o consultaţie medicală amănunţită a persoanei respective, şi nu va include bolile cronice existente anterior încheierii contractului.
Atenţie mare însă, o persoană care încheie o asigurare privată de sănătate, va plăti în continuare şi contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate de 5.5% pe lună.

Constatarea amiabila, solutia optima in cazul accidentelor usoare

Începând cu 1 iulie 2009, România a intrat în rândul ţărilor europene care au simplificat procedura birocratică în cazul accidentelor uşoare, fără victime. Deşi iniţial a fost privită cu scepticism atât de către asigurători, cât şi de către asiguraţi, constatarea amiabilă s-a dovedit a fi foarte folositoare mai ales asiguraţilor, care nu au mai fost nevoiţi să petreacă ore bune pe holurile Poliţiei şi, în plus, au scăpat de eventualele amenzi şi puncte de penalizare. Constatarea amiabilă nu este însă obligatorie, ci este o alternativă la metoda tradiţională.
În cazul unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale, cei doi conducători auto completează formularul de constatare amiabilă, care l-au primit de la asigurator sau brokerul de asigurare odata cu polita RCA şi care obligatoriu trebuie ţinut permanent în maşină. Pe lângă acesta, cei doi şoferi mai au nevoie şi de talon, asigurare, carte de identitate sau buletin şi permisul auto. Dacă maşina şoferului vinovat nu e pe numele său, acesta are nevoie de un act pentru dovedi că firma sau persoana proprietară îl împuterniceşte să repare maşina. Formularul de constatare amiabilă are două pagini autocopiative care trebuie să mai conţină şi datele celor care au fost martori la evenimentul rutier, pre¬cum şi o schiţă a accidentului. Atenţie însă, completarea şi semnarea formularului de constatare amiabilă nu înseamnă recunoaşterea vinovăţiei, ci exprimă consensul celor implicaţi în accident despre modul în care s-a desfăşurat evenimentul şi reprezintă un document care va contribui la soluţionarea dosarelor de daună.
Noutatea pe care această procedură o aduce este faptul că vinovăţia va fi decisă de către societăţile de asigurări, unde posesorii de automobile au poliţa de asigurare, şi nu de către Poliţie.
Trebuie menţionat faptul că în cazul accidentelor rutiere în care au fost implicate mai mult de două autovehicule, sau în cazul în care unul dintre/ambii şoferi se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, constatarea amiabilă nu se aplică.